Recomandǎri dupǎ amputaţiile de rect. Îngrijirea colostomiei şi ileostomei
Recomandǎri dupǎ amputaţiile de rect
Amputaţia de rect, sau rezecţia abdomino-perinealǎ a rectului, este intervenţia în care se rezecǎ rectul împreunǎ cu aparatul sfincterian şi se scoate prin peretele abdominal capǎtul colic sub forma unei colostomii terminale. În literatura clasicǎ de specialitate operaţia era indicatǎ în cazul tumorilor situate la mai puţin de 8 cm de linia pectinee, considerând cǎ se extirpa rectul pânǎ la 5 cm sub marginea vizibilǎ a tumorii, iar anastomozele colo-rectale se fǎceau manual. Foarte rar, aceastǎ intervenţie este indicatǎ în patologia inflamatorie colorectalǎ ( rectocolita ulcerohemoragicǎ sau boala Crohn ), când leziunile inflamatorii de la nivelul rectului sunt foarte avansate şi nu au posibilitatea vindecǎrii prin metode conservatoare. Studiile anatomopatologice ale pieselor de rezecţie au demonstrat însǎ cǎ o limitǎ de 3 cm de siguranţǎ este suficientǎ sub nivelul tumorii, ceea ce a permis, odatǎ cu introducerea suturii mecanice în chirurgie, coborârea limitei de localizare a tumorii la aproximativ 4 – 5 cm de anus ca şi indicaţie pentru amputaţia de rect. Cancerele rectale situate între 4 şi 16 cm de linia mucocutanatǎ beneficiazǎ de rezecţie anterioarǎ joasǎ a rectului cu anastomozǎ colo-rectalǎ, menţinând astfel continuitatea intestinului. Deşi rezecţiile anterioare joase sunt preferate de cei mai mulţi pacienţi, afectarea sfincterului anal intraoperator determinǎ rezultate funcţionale nesatisfǎcǎtoare.
Regimul alimentar are special faptul cǎ tranzitul intestinal este considerat reluat imediat dupǎ deschiderea colostomiei, fie la sfârşitul intervenţiei chirurgicale, fie la 1 – 2 zile postoperator. A doua zi după deschiderea colostomei, pacientul poate bea lichide ( apǎ, ceai, lichid din compot proaspǎt de mere ), pentru ca următoarea zi regimul sǎ se îmbogǎţeascǎ cu biscuiţi simpli, supǎ, griş cu lapte, pireu de cartofi ( lactofăinos ). Treptat, în zilele care urmează pacientul va fi încurajat sǎ consume alimente bogate în proteine ( carne, ficat, peşte, ouǎ, brânzeturi, lactate ), dar şi fructe şi legume cu aport bogat în minerale şi vitamine. În fiecare zi se vor consuma cel puţin 2 l de lichide. Primele 6 – 8 săptămâni postoperator nu sunt recomandate alimentele fibroase, care produc multe gaze, cele cu seminţe sau cu pieliţe pentru a evita apariţia unei ocluzii intestinale: mazăre, varză, fasole, alune, arahide, seminţe, nuci, ceapă, usturoi ( şi alte condimente iritante ale mucoaselor ), struguri, pere, nucă de cocos, etc, precum şi băuturile carbogazoase ( şi de fapt orice băuturi răcoritoare din comerţ, cu aditivi ). Alimentele vor fi mestecate bine, cu îmbucături mici, iar mesele vor fi mai frecvente şi reduse cantitativ. După acest interval de timp se adaugă toate alimentele care sunt bine tolerate de pacienţi.
Plaga operatorie perinealǎ este suturatǎ şi prin ea, sau lateral de ea se exteriorizeazǎ tubul de dren care controlează spaţiul ischiatic. Drenul se suprimǎ când lichidul drenat ajunge la aproximativ 20 ml/zi, iar firele de suturǎ se suprimǎ alternativ, în douǎ etape : la 10 – 12 zile şi apoi la 14 – 16 zile, ultimele fiind lǎsate pe loc câteva zile în plus dacǎ se evacueazǎ o eventualǎ colecţie lichidianǎ formatǎ decliv. La circa 14 – 23% dintre pacienţi plaga perinealǎ nu are tendinţa sǎ se vindece nici dupǎ 6 luni postoperator şi în acest caz vor fi excizate ţesuturile devitalizate şi va fi pansatǎ zilnic ( sau de câte ori se pǎteazǎ pansamentul ) cu apǎ oxigenatǎ şi acid boric alternativ cu betadinǎ pânǎ la cicatrizarea completǎ.
Dacă pacientul a fost operat laparoscopic, plăgile orificiilor de trocar vor fi pansate simplu sau se vor lăsa descoperite şi vor fi badijonate zilnic cu soluţii dezinfectante pentru tegument ( betadine, alcool, etc ). Firele de sutură se vor suprima după 8 – 10 zile, sau la indicaţia chirurgului. Firele de fixare a colostomei la tegument se scot în acelaşi timp cu cele ale plăgilor operatorii abdominale. Pacienţii care au fost operaţi clasic au aceleaşi recomandări pentru plaga chirurgicală: pansament la 2 – 3 zile cu badijonare folosind o soluţie antiseptică şi suprimarea firelor de sutură în 2 etape: jumătate la 8 – 10 zile şi dacă nu se evacuează seroame sau hematoame, restul firelor după alte 2 – 3 zile. Dacă s-au drenat din plagă colecţii lichidiene, restul firelor se vor menţine mai multe zile, până la apariţia tendinţei la vindecare. Dacă cicatricea operatorie rămâne groasă, roşie şi indurată, vindecarea poate fi grăbită folosind o cremă cu vitamina E sau produse pentru cicatrici cheloide: Contractubex, Zeraderm, etc
Efortul fizic după amputaţiile de rect este restricţionat atât datorită colostomei cât şi din cauza plăgilor operatorii abdominale şi perineale. În general, după operaţiile laparoscopice ridicarea obiectelor peste 5 kilograme trebuie evitată timp de 3 – 4 săptămâni, întoarcerea la serviciu cu muncă de birou fiind permisă după 6 – 8 săptămâni, dacă pacientul nu urmează cure de citostatice, sau după terminarea acestora. După operaţiile clasice recuperarea este mai îndelungată, reluarea lucrului fiind recomandată după 8 – 12 săptămâni pentru serviciul de birou şi după 3 luni de zile pentru cel care implică efort fizic. Ca şi regulă generală, pacienţii cu colostomie vor evita eforturile fizice intense datorită riscului de prolabare a colonului şi a herniei parastomale.
Pacienţii pot face duş după 2 – 3 zile de la scoaterea firelor de sutură lăsând acoperită colostoma cu punga de colostomie, dar se recomandă baia fără protecţia stomei, pentru a permite tegumentului să respire şi să fie spălat cu apă şi săpun. Este recomandată folosirea unui săpun cu pH neutru.
Activitatea sexuală poate avea de suferit ( absenţa libidoului, impotenţă sexuală, dureri în timpul actului sexual ) datorită leziunilor intraoperatorii ale aparatului genital sau a inervaţiei aferente lui, dar şi datorită cicatricei perineale uneori dureroase. Pe de altă parte, sunt importante problemele psihologice legate de prezenţa colostomei şi a schimbării percepţiei imaginii de sine a pacientului în urma operaţiei, iar aceste aspecte pot fi discutate cu medicul operator sau psihoterapeutul.
Conducerea maşinii şi a bicicletei sunt restricţionate atât din cauza plăgilor abdominale cât mai ales a celei perineale. Nu sunt recomandate conducerea mai repede de 3 săptămâni a automobilului şi 4 – 6 săptămâni a bicicletei. Cea mai recomandată activitate este mersul pe jos, în fiecare zi progresiv mai mult decât în ziua precedentă, până la apariţia oboselii. Înotul este greu de practicat datorită prezenţei pungii de colostomie şi nu mai repede de 3 săptămâni de la operaţie. Se va indepǎrta punga de colostomie şi stoma se va acoperi cu un dispozitiv simplu ( o minipungă ), peste care se poate lipi o bandǎ adezivǎ pentru siguranţǎ.
Colostomia
Colostomia este o deschidere a colonului la exterior prin peretele abdominal, realizatǎ printr-o intervenţie chirurgicalǎ impusǎ de prezenţa unui cancer, a unei boli inflamatorii cronice, a unui traumatism abdominal, sau a unei malformaţii congenitale a colonului. Colostomiile sunt situate în partea dreaptǎ, în cea stângǎ sau pe mijlocul abdomenului, depinde care parte a intestinului gros este exteriorizatǎ şi pot fi necesare o perioadǎ mai lungǎ sau mai scurtǎ de timp ( colostomia temporarǎ ) sau pe toatǎ durata vieţii ( colostomia definitivǎ ). Cu cât colostomia este situatǎ mai în amonte pe intestin, cu atât colonul rǎmas funcţional este mai scurt, iar scaunele sunt mai lichide şi mai abundente, deoarece apa nu se mai absorbe în cantitate suficientǎ prin peretele intestinului, din lumenul sǎu:
- colostomia pe colonul ascendent – se evacueazǎ materii lichide sau semilichide, bogate în enzime digestive, foarte iritante pentru piele,
- colostomia pe colonul transvers – materiile sunt lichide sau scaunele sunt semiformate, cu conţinut scǎzut în enzime digestive, acestea fiind cu atât mai puţine cu cât stoma este mai îndepǎrtatǎ de intestinul subţire,
- colostomia pe colonul descendent – scaunele sunt formate,sau aproape formate pentru cǎ apa a fost în cea mai mare parte absorbitǎ,
- colostomia pe colonul sigmoid –scaunele sunt de aspect normal,apa fiind absorbitǎ la trecerea prin colonul transvers şi descendent.
În funcţie de modalitatea de deschidere a intestinului la tegument, existǎ douǎ tipuri de colostomie:
-
colostomia terminalǎ – capǎtul proximal al intestnului este scos la suprafaţa peretelui abdominal iar parte proximalǎ a intestinului poate fi:
- extirpatǎ în totalitate, aşa cum se întâmplǎ în amputaţiile de rect,
- poate fi suturatǎ dupǎ extirparea unei porţiuni afectate ( tumorǎ sau boalǎ inflamatorie ) ca şi în operaţia Hartmann,
- capǎtul distal al intestinului poate fi scos la tegument în alt loc decât cel proximal şi în acest caz se formeazǎ o fistulǎ mucoasǎ.
- colostomia “în ţeavǎ de puşcǎ” se realizeazǎ prin aducerea intestinului deasupra peretelui abdominal deasupra unui suport ( temporar – pe obaghetǎ, care se îndepǎrteazǎ dupǎ 7 – 10 zile sau peste o “punte “ de ţesuturi - piele ) iar deschiderea intestinului se face pe peretele sǎu extern, în timp ce peretele dinspre profunzime rǎmâne intact. Este o singurǎ colostomie dar cu douǎ orificii.
Existǎ douǎ tipuri de colostomie şi în funcţie de indicaţia operatorie ( afecţiunea care a necesitat efectuarea colostomiei ):
- colostomia temporarǎ realizeazǎ diversia fecalǎ la exterior doar câteva luni, timp în care intestinul are timp sǎ se vindece – traumatisme abdominale, volvulus, ischemie intestinalǎ, perforaţie,ocluzie intestinalǎ sau complicaţii ale diverticulitei,
- colostomia permanentǎ, când intestinul restant nu se va reintegra în tranzit,sau a fost în totalitate extirpat ( amputaţiile de rect ).
Pregǎtirea psihologicǎ pentru colostomie are deosebitǎ importanţǎ. Atunci când chirurgul vorbeşte pacienţilor despre necesitatea unei colostomii, reacţia este de neincredere sau şoc, furie, depresie, izolare. Tratamentul chirurgical, în speţǎ colostoma, are acelaşi efect devastator ca şi diagnosticul de cancer cu care pacientul este nevoit sǎ se confrunte: rezultatele tratamentului sunt incerte,tratamentul în sine este costisitor,consumator de timp şi are un impact negativ asupra vieţii sociale a pacientului şi familiei sale. Pentru viitorul apropiat pot sǎ aparǎ complicaţii ale intervenţiei chirurgicale, pacientul este nevoit sǎ se interneze uneori de mai multe ori în spital unde vizitele apǎrţinǎtorilor sunt limitate, sǎ mǎnânce la regim ( renunţând la alimente care-i fǎceau înainte plǎcere ), sau nu poate sǎ facǎ baie atunci când doreşte, toate acestea fǎcându-l sǎ piardǎ controlul asupra propriei persoane. În viitorul mai îndepǎrtat pot sǎ aparǎ efecte adverse ale tratamentului cancerului ( printre care şi disfuncţia sexualǎ ) sau un al doilea cancer. Aceste probleme sunt cel mai bine înţelese şi rezolvate când pacientul întâlneşte alte persoane cu colostomie, în cadrul grupurilor sau asociaţiilor de colostomizaţi. Cei care s-au întors la activitǎţile obişnuite zilnice sunt exemple minunate de adaptare şi pot scǎdea anxietatea, evitând tendinţa de izolare a pacientului cu colostomie. Disponibilitatea unei asistente medicale care sǎ poatǎ fi contactatǎ la nevoie întǎreşte încrederea în îngrijirile medicale şi, mai mult, în unele ţǎri, persoane cu colostomie au fost instruite şi fac vizite la domiciliul pacienţilor pentru a-i sfǎtui în legǎturǎ cu problemele cu care pot sǎ se confrunte mai ales în primele 3 – 6 luni dupǎ operaţie.
Puţine probleme pot sǎ aparǎ la pacienţii cu colostomie, atunci când intervenţia chirurgicalǎ nu a fost urmatǎ de complicaţii şi ele pot fi rezolvate de cǎtre pacient însuşi, sau, la nevoie se poate apela la medic sau la asistenta medicalǎ din asociaţia stomizaţilor :
- constipaţia este suspectatǎ când prin stomǎ nu s-au eliminat materii timp de 24 de ore; ceea ce pacientul folosea înainte de operaţie pentru constipaţie, va funcţiona şi la colostomie; în general, pacienţii sunt sfǎtuiţi sǎ consume multe lichide şi fibre şi sǎ facǎ mişcare; controlul emisiilor de fecale prin stomǎ se poate obţine prin irigaţii pe care pacienţii le fac înainte de a pleca de acasǎ ( vizite, întruniri, cǎlǎtorii ) sau atunci când materiile fecale s-au impactat în intestin; se vor evita alimentele care favorizează constipaţia: banane, orez, pireu de mere, bezele, unt de arahide, iaurt, tapioca,
- diareea apare când creşte volumul de lichid eliminat în mod obişnuit prin colostomǎ; ca şi remediu se recomandǎ creşterea cantitǎţii de lichid pe care o bea pacientul, mai multe fibre şi mai mulţi carbohidraţi care cresc absorbţia prin peretele intestinului; dacǎ diareea dureazǎ mai mult de 24 de ore sau apar şi alte simptome ca febra, greţurile, durerea abdominalǎ şi scǎderea diurezei, este nevoie de o consultaţie medicalǎ; nu se vor consuma alimente care determină scaune frecvente sau diaree: suc de mere sau prune, fasole uscată sau verde, ciocolată, fructe şi legume proaspete, alimente prăjite, broccoli, condimente, zarzavaturi cu frunze verzi,
- disfuncţia sexualǎ apare adesea datoritǎ intervenţiei chirurgicale sau tratamentelor complementare şi este necesarǎ abordarea acestei probleme în cuplu, încǎ din perioada postoperatorie imediatǎ, punându-se accentul pe activitǎţile care pot produce satisfacţie şi înţelegere între parteneri.
Din punct de vedere emoţional, pacienţii cu colostomie au nevoie de multǎ încurajare şi educaţie pentru a se putea reintegra în societate.
Îngrijirile colostomei încep în momentul în care se deschide capǎtul intestinului ( la cele terminale ) sau se incizeazǎ peretele intestinului ( la cele laterale ). Pacientul observǎ cum procedeazǎ asistenta pentru a învǎţa paşii pe care îi are de urmat. Colostoma va fi acoperitǎ cu un sistem cu pungǎ colectoare care este coloratǎ sau transparentǎ, pentru perioada primelor zile postoperatorii fiind folosite de obicei pungi transparente, pentru a vedea aspectul scaunului şi eventualele sângerǎri. Deoarece stoma are dimensiuni care se modificǎ în cursul primelor 2 luni de zile, amprenta stomei va fi copiatǎ de câte ori se schimbǎ sistemul cu pungǎ. Acesta poate fi de douǎ tipuri:
- sistem de colostomie unitar: adezivul sau flanşa este ataşatǎ de punga de colostomie şi formeazǎ un tot unitar,
- sistem cu douǎ componente: adezivul sau flanşa peste care se fixeazǎ pungile de colostomie cu ajutorul unui inel care se îmbinǎ etanş cu inelul flanşei; flanşa poate rǎmâne neschimbatǎ chiar 5 – 6 zile, atât timp cât este lipitǎ foarte bine pe tegument.
Ambele sisteme au pungi care sunt închise şi se aruncǎ dupǎ ce se umplu cu materii sau pungi deschise la un capǎt, care se închid etanş cu cleme şi care pot fi golite, fiind folosite mai multe zile. De asemenea, indiferent de producǎtorul lor, sistemele de colostomie sunt confecţionate din materiale uşoare care cresc confortul pacienţilor şi asigurǎ etanşeitate şi discreţie în folosire. Pe lângǎ sistemele de pungi obişnuite sunt disponibile pungi de dimensiuni reduse, cu capacitate de colectare neglijabilǎ, pe care pacienţii le pot utiliza dupǎ ce au irigat şi evacuat conţinutul intestinal, pentru a putea participa la activitǎţi sportive sau în timpul actului sexual.
Furnizorii de materiale pentru stome mai pun la dispoziţia pacienţilor câteva produse utile pentru îngrijire:
- creme protectoare pentru piele, pudrǎ şi soluţii de curǎţat pielea din jurul stomei, care nu lasǎ urme şi nu interacţioneazǎ cu hidrocoloidul din care este confecţionatǎ flanşa,
- deodorante pentru a reduce mirosul din pungǎ, care, în majoritatea cazurilor, are filtre odorizante,
- cleme care închid etanş capǎtul pungilor cu golire,
- irigatoare cu capǎt în formǎ conicǎ, uşor de adaptat la orificiul stomei şi pungi speciale pentru irigarea stomei,
- adezivi speciali de tip “plastelinǎ” care se pun peste cutele tegumentului uniformizând suprafaţa sa,
- centuri pentru fixarea sistemelor de colostomie pe care pacienţii le poartǎ în timp ce înoatǎ, fac sport sau sex, pentru siguranţa menţinerii flanşei pe tegument.
Îndepǎrtarea conţinutului pungilor de colostomie se face regulat, pentru a preveni umplerea lor exageratǎ şi a evita dezlipirea de pe tegument. Pentru pungile fǎrǎ golire acestea se dezlipesc şi se aruncǎ, iar pentru cele cu golire, evacuarea materiilor se va face în toaletǎ: pacientul se aşeazǎ pe vasul de wc cu membrele inferioare îndepǎrtate şi punga de colostomie între coapse. Se îndepǎrteazǎ punga de peretele abdominal şi se ridicǎ partea cu clema mai sus, apoi se scoate clema şi se evacueazǎ conţinutul pungii. Se şterge capǎtul pungii cu hârtie igienicǎ şi se pune clema înapoi, la pungile care se ruleazǎ, se face o singurǎ rulare, altfel se compromite etanşeitatea. Este bine ca atunci când golirea nu se face acasǎ, pacienţii sǎ aibǎ o clemǎ de rezervǎ pentru cǎ atunci când se grǎbesc pot scǎpa clema în toaletǎ.
Schimbarea sistemului de colostomie devine rutinǎ pentru majoritatea pacienţilor cu colostomie. Se recomandǎ schimbarea pungilor dimineaţa, înainte de mâncare, când intestinul este în repaus pentru cǎ dupǎ micul dejun peristaltica şi evacuarea prin stomǎ sunt mai accelerate. Sunt o serie de recomandǎri pe care asociaţiile de stomizaţi, dar şi furnizorii de materiale pentru stome, le pun la dispoziţia pacienţilor:
- se pregǎtesc materialele de care este nevoie, se decupeazǎ flanşa şi se pune pe piele ( de exemplu subsuoarǎ ) pentru a se încǎlzi şi a se lipi mai bine, iar pacientul se spalǎ pe mâini,
- se îndepǎrteazǎ sistemul de sus în jos, fixând cu o mânǎ pielea deasupra flanşei şi trǎgând uşor de marginea flanşei cu cealaltǎ mânǎ; nu se smulge şi nu se rupe adezivul de pe piele pentru a nu produce rǎni,
- se spalǎ pielea din jurul stomei cu un prosop cu apǎ cǎlduţǎ apoi cu unul uscat,
- la curǎţarea tegumentului se poate folosi şi sǎpun cu pH neutru care însǎ trebuie în totalitate îndepǎrtat înainte de a se aplica adezivul,
- se aplicǎ protectoareale tegumentului ( creme,loţiuni, pudrǎ ), dupǎ preferinţǎ,
- se îndepǎrteazǎ hârtia de pe spatele flanşei şi flanşa se aplicǎ pe tegument începând de la partea de jos a stomei, urcând pe lateral şi apoi deasupra ei; se fixeazǎ clema la pungile cu golire apoi se apasǎ cu mâna sistemul de colostomie pentru a se încǎlzi hidrocoloidul, care astfel se lipeşte mai bine.
Controlul emisiei materiilor fecale doar prin dietǎ este foarte greu de realizat, dar dacǎ înainte de operaţie tranzitul pacientului era regulat, pacientul reuşeşte în timp sǎ cunoascǎ alimentele care stimuleazǎ tranzitul şi pe cele care-l încetinesc, mǎnâncǎ la intervale regulate şi îşi goleşte pungiledimineaţa dupǎ care, poat folosi pungi mici care doar acoperǎ stoma, nefiind necesară una obişnuită pentru colectare.
Dupǎ 6 – 8 sǎptǎmâni de la operaţie pacientul se poate alimenta fǎrǎ restricţii, însǎ pentru a obţine o funcţionare regulatǎ a stomei, trebuie sǎ cunoascǎ alimentele care pot determina situaţii neplǎcute:
- alimente care determină scaune frecvente sau diaree: suc de mere sau prune, fasole uscată sau verde, ciocolată, fructe şi legume proaspete, alimente prăjite, broccoli, condimente, zarzavaturi cu frunze verzi.
- - alimente care favorizează constipaţia: banane, orez, pireu de mere, bezele, unt de arahide, iaurt, tapioca.
- alimente care produc scaune neplăcut mirositoare: ceapă, fasole, conopidă, alcool ( bere ), varză, broccoli, peşte, ouă, asparagus, usturoi, varză de Bruxelles,
- - alimente care dau miros neplăcut urinii: asparagus, fructe de mare,
- - aliment deodorizant natural : pătrunjelul verde,
- - alimente care produc gaze abundente: fasole, varză de bruxelles, broccoli, varză, bere, porumb, castraveţi, conopidă, ridichi, spanac.
Cele mai frecvente probleme care pot să survină legat de orificiul stomei, sunt sângerǎrile şi leziunile tegumentului. Sângerǎrile minime pot sǎ aparǎ la atingerea stomei datoritǎ bogǎţiei de vase din mucoasa intestinului. Pentru oprirea sângerǎrii se apasǎ stoma cu o pânzǎ uscatǎ şi curatǎ timp de 10 minute. Dacǎ sângerarea nu se opreşte sau aceasta se repetǎ frecvent, pacientul are nevoie de o consultaţie. Leziunile tegumentului: inflamaţie, eroziuni, cruste sau ulceraţii se datoreazǎ traumatismelor, infecţiilor sau reacţiilor alergice la adezivul sistemului de colostomie şi în acest caz, este nevoie, de asemenea de o vizitǎ la medic.
Complicatiile tardive ale colostomiei sunt reprezentate de prolaps, stenozǎ şi hernia parastomalǎ. Prolapsul apare ca o alungire a porţiunii de intestin care iese la suprafaţa tegumentului. Când este de mici dimensiuni poate fi redus de pacient, cu menţinerea unei presiuni câteva minute peste colostomǎ şi controlul alimentaţiei pentru a evita constipaţia şi diareea. Stenoza apare ca urmare a îngustǎrii cicatricei mucocutanate din jurul orificiului stomei. Se poate încerca dilatarea digitalǎ a acestui orificiu însǎ soluţia este chirurgicalǎ: excizia cicatricii şi refixarea intestinului la tegument. Hernia parastomalǎ apare la aproximativ 5 – 10 % dintre colostomizaţi. Aceşti pacienţi trebuie sǎ ştie cǎ este recomandatǎ evitarea ridicǎrii greutǎţilor mari sau a eforturilor bruşte. Aceste hernii apar ca şi o protruzie a abdomenului la nivelul colostomei şi pot fi tratate conservator, când nu determinǎ modificarea tranzitului şi nu produc dureri, prin purtarea unei centuri care sǎ menţinǎ conţinutul sacului herniar în abdomen.
Pacienţii colostomizaţi trebuie sǎ ştie cǎ purtǎtorii de colostomǎ nu au viaţa mai scurtǎ decât cea a populaţiei generale, nu sunt mai susceptibili la infecţie, pot practica aceleaşi sporturi şi desfǎşura aceleaşi activitǎţi ( cu foarte mici excepţii ) ca şi înainte de operaţie şi aproape toţi trec printr-o perioadǎ de depresie ce poate fi mai uşor depǎşitǎ dacǎ vorbesc cu o persoanǎ purtǎtoare de colostomie sau iau legǎtura cu asociaţia pacienţilor stomizaţi.
Ileostomia
Ileostomia este o deschidere a ileonului la peretele abdominal realizatǎ chirurgical şi indicatǎ la pacienţii cu colitǎ ulcerativǎ care nu rǎspund la tratament medical, în boala Crohn, traumatisme abdominale şi în cancerul de colon. Stoma este de obicei situatǎ în cadranul inferior drept al abdomenului iar materiile eliminate la acest nivel sunt lichide sau cu consistenţǎ redusǎ şi, datoritǎ conţinutului crescut în enzime, sunt foarte iritante pentru tegument. Intestinul gros ( scos din circuit ) are rol de reabsorbţie a apei, rol pe care, dupǎ 3 – 4 sǎptǎmâni, ileonul terminal în va prelua într-o oarecare mǎsurǎ, iar materiile eliminate prin ileostomǎ vor fi mai consistente.
Principalul obiectiv al îngrijirilor postoperatorii este acela de a preveni iritaţia tegumentului şi apariţia leziunilor peristomale. Sistemele de contenţie a ileostomei sunt identice cu cele pentru colostomie, iar schibarea lor se face la fel, cu un plus de atenţie la decuparea şi lipirea flanşei. Partea care se decupeazǎ din flanşa adezivǎ trebuie însǎ ataşatǎ foarte bine la tegument, orificiul sǎ fie exact la marginea stomei pentru a împiedica materiile lichide sǎ ajungǎ la piele. Intestinul terminal este activ în permanenţǎ şi de aceea pungile trebuie frecvent schimbate, atunci când se umple o treime din capacitatea lor. Schimbarea sistemului de ileostomie se face cel mai bine imediat dupǎ trezire, dimineaţa,sau la 2 – 4 ore dupǎ masǎ, când peristaltica intestinului este mai scǎzutǎ. Flanşa adezivǎ poate rǎmâne neschimbatǎ chiar timp de 7 zile, atât timp cât este perfect lipitǎ de tegument. Pentru a izola orificiul stomei se folosesc paste adezive care se aplicǎ în jurul orificiului decupat al flanşei sau al pungii cu adeziv. Se evitǎ folosirea cremelor sau a uleiurilor de corp, iar urmele de sǎpun se vor îndepǎrta în totalitate pentru a permite hidrocoloidului din flanşǎ sǎ adere complet la piele. Irigaţia ileostomei se face doar de cǎtre medic, atunci când apar semnele unei ocluzii intestinale.
Regimul alimentar pentru pacienţii cu ileostomie nu are interdicţii pentru alimente, doar recomandǎri care ajutǎ pacienţii sǎ depǎşeascǎ problemele cu care se pot confrunta. Vor fi evitate totuşi alimentele greu digerabile în primele 6 – 8 sǎptǎmâni dupǎ operaţie: nuci, seminţe, fructe uscate, legume rǎdǎcinoase, carne cu multe ţesuturi conjunctive.
Se vor servi 5 – 6 mese pe zi, mai puţin abundente, şi se vor consuma cel puţin 2 l de lichid, recomandǎri postoperatorii general valabile în chirurgia digestivǎ.
Cantitatea de apǎ şi sǎruri care se pierd cu scaunele lichide pot determina deshidratare şi dezechilibre ionice, ceea ce face necesar aportul crescut de lichide, sodiu şi potasiu:
- alimente bogate în sodiu – carnea gǎtitǎ, afumatǎ sau presatǎ, fasole, murǎturi, spanac, sfeclǎ, fructe uscate, alune, arahide, nuci ( care trebuie mestecate foarte bine ), brânzeturi, popcorn, cipsuri, covrigei, mǎsline, ketchup, bulion, supe, lapte;
- alimente bogate în potasiu – carne, peşte, cartofi, roşii, mazǎre, dovleac, banane, caise, ciocolatǎ, ceai, nuci.
Pentru a înlocui rapid pierderile de sǎruri sunt recomandate soluţiile buvabile cu sǎruri. În timpul verii, când temperaturile din atmosferǎ sunt crescute, dar şi când se pierde apǎ prin transpiraţie se va mǎri aportul de apǎ. Nu este recomandatǎ reducerea alimentaţiei pentru scǎderea lichidului colectat în punga de ileostomie.Pentru a reduce debitul stomei se recomandǎ consumul de covrigei, unt de arahide, cartofi copţi, mere coapte, orez, pâine, budincǎ sau bezele. Dacǎ dupǎ corectarea alimentaţiei apar şi persistǎ semnele deshidratǎrii ( senzaţie de uscǎciune a gurii, piele uscatǎ, scǎderea cantitǎţii de urinǎ eliminatǎ, consistenţǎ crescutǎ a materiilor evacuate prin ileostomǎ sau fotofobie ), pacientul trebuie sǎ se adreseze medicului.
Alimente ca usturoiul, varza, broccoli sau peştele produc miros puternic al materiilor eliminate, pe când altele – iaurtul, untul – acţioneazǎ ca şi deodorizante naturale.
Pentru a reduce borborismele ( zgomotele intestinale ) se recomandǎ consumul de alimente solide la începutul mesei ( pe stomacul gol ), apoi a celor lichide ( se inverseazǎ felurile de mâncare ).
Efortul fizic are foarte puţine restricţii: trebuie evitate eforturile bruşte şi cele intense susţinute, care pot produce prolabarea intestinului prin stomǎ sau hernia parastomalǎ.Dacǎ eforturile prelungite nu pot fi evitate, este recomandatǎ purtarea unei centuri care sa susţinǎ peretele abdominal. Postoperator exerciţiile fizice vor fi reluate treptat: se începe cu plimbǎri care vor fi cu fiecare zi mai lungi. În primele 3 sǎptǎmâni pacienţii nu vor ridica greutǎţi mai mari de 5 kilograme, iar dupǎ 8 – 10 sǎptǎmâni se vor putea întoarce la serviciu care solicitǎ efort fizic mediu. Munca de birou poate fi reluatǎ mai devreme, dupǎ 4 – 6 sǎptǎmâni. Dacǎ apar complicaţii, sau este nevoie de tratament oncologic, perioada de convalescenţǎ se prelungeşte, sau poate fi luatǎ în calcul pensionarea.
Pacientul poate face baie sau duş cu sau fǎrǎ sistemul de ileostomie, dar trebuie sǎ ştie cǎ stoma funcţioneazǎ continuu. Pentru practirea înotului şi în general a sporturilor se folosesc centuri care fixeazǎ mai sigur sistemul de ileostomie la peretele abdominal şi pungi de dimensiuni reduse care nu incomodeazǎ mişcarea.
